Kelemen Hunor, propunere scandaloasă! Parlamentul să aleagă Preşedintele României!

2 min read

Kelemen Hunor, președintele UDMR a declarat miercuri, 11 mai, că susține o republică parlamentară, în care președintele să fie ales în Parlament. Acesta a precizat și că țara noastră trebuie să-și schimbe constituția, să clarifice dacă este republică prezidenţială sau parlamentară prin revizuirea acesteia.

Și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus la rândul lui, cu o zi în urmă, că trebuie demarată modificarea Constituției. Actuala formă datează de acum aproape 20 de ani.

Kelemen a subliniat însă că el și partidul său nu intenționează să intervină în ceea ce privește atribuțiile președintelui.

Kelemen Hunor a transmis: „Marea majoritate a ţărilor UE funcţionează ca state cu preşedintele ales în Parlament. Asta am spus noi că ar trebui să facem. Şi, ca să nu fie nicio discuţie că vrem un preşedinte decorativ, nu umblăm la atribuţii, ele rămân aşa cum sunt. Asta a fost propunerea noastră. Dacă va exista majoritate, dacă va exista dorinţă, noi cu această propunere vom merge în discuţii”.

Kelemen a mai adăugat și: “Eu sunt convins că toţi sau aproape toţi parlamentarii vor vota pentru acest proiect, mai ales că USR nu se grăbeşte şi aşteaptă momentul potrivit. Şi eu aş vrea mâine, poimâine să avem această discuţie în Senat, să nu amânăm până în 2024 alegerile europarlamentare sau naţionale ori locale din 2024, fiindcă aşa ar fi corect.”

Președintele UDMR a mai spus că el s-a pronunțat și în trecut pentru revizuirea Constituției. Afirmând că mereu se găsesc motive pentru a amâna acest pas, de a modifica constituția.

Sursa: libertatea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *